Plang in dus in fiecare seara si de fiecare data simt cum mi se rupe inca o bucatica din inima... si ma gandesc cat timp o sa mai continui asa, cat timp o sa ma mai simt singura desi nu ar trebui.
Imi pare rau cand ma gandesc si realizez , atat de des, ca tu nu ma intelegi sau mai bine zis, ca nu ma intelegi cum trebuie.
O spun mereu: esti cea mai frumoasa, extraordinara, inteligenta, ciudata si speciala persoana pe care am avut norocul sa o cunosc vreodata, dar esti si atat, atat de groaznic. Sunt momente in care simt ca toata lumea e a mea pentru ca te am pe tine si sunt momente in care simt ca toata lumea mea se prabuseste pentru ca te am pe tine.
Nu am vrut sa scriu nimic. Nu m-am descarcat. Am stat, am asteptat, am vrut sa realizezi singur sau sa vad daca te intereseaza sa realizezi singur.
Nu stiu cum rezisti sa ma vezi asa trista, suparata si sa ma lasi asa. Ma faci sa zambesc mereu cand sunt langa tine, dar te si prefaci ca cealalta parte nu exista, ca nu stii/ nu vezi cat de trista sunt.
" De ce nu vorbesti cu mine ? "
Am avut nevoie sa vorbesc CU TINE. Am avut nevoie timp de saptamani intregi sa vorbesc. Unde erai atunci? Erai fix langa mine, dar total absent. Ma uitam si nu imi venea sa cred. Inca nu-mi vine sa cred. Am stat impreuna zi de zi aproape 2 saptamani. Zi de zi am asteptat o intrebare, o conversatie, un ajutor. Macar atunci daca nu pana atunci. Macar la bere si shot daca nu la tigara de pe balcon. In loc de asta, doar ai facut totul mai rau. Irascibilitate, rautate. Zi de zi de zi de zi. Stii cum se cheama asta? Se cheama sa te doara in p**a de persoana de langa tine si sa-ti bagi p**a in tot ce facusei bine pana atunci. Ma uitam la tine, la cum esti acum si imi doream sa dau iar Bac-ul, doar ca sa mai simt putin din perioada de atunci care a fost atat de plina de iubire. Imi vine sa plang cand ma gandesc cat de diferit esti acum. Imi vine sa plang cand ma gandesc cat ai incercat sa-mi oferi increderea si curajul sa ma deschid total, sa fiu draguta si sa-ti arat mereu cat te iubesc, oricat de rau ar fi, orice s-ar intampla, fara sa fug; si cum dintre noi 2 tu te-ai transformat in persoana care a ajuns sa numere cate zile la rand e ok. Mi-ai dat sperante doar ca sa le distrugi, asa cum faci mereu. Din pacate, de data asta am ajuns in acel punct in care nu mai dau inapoi, nu mai plec, am obosit sa ma inchid in mine si sa ma abtin sa te iubesc, oricat de rau ar fi. Ti-am zis si o sa o spun mereu: nu e greu sa fii ok si dragut cu persoana pe care o iubesti, e greu sa te abtii sa faci asta. Faptul ca eu am ajuns in punctul in care nu mai fug ar trebui sa fie un lucru bun, dar de data asta tu nu esti TU. Te-a apucat acum, iar.
Cand am avut nevoie sa vorbesc noi nici nu eram la propriu impreuna. Apoi a venit problema ta cu familia, care stiam prea bine ca o sa se rezolve, comparativ cu problema mea care e undeva in trecut si a lasat doar o imensa cicatrice, fara cale de rezolvare. Am fost totusi alaturi de tine. Chiar daca noi nu eram ok, chiar daca nu am rezolvat nimic. Chiar daca eu nu eram ok, chiar daca plangeam singura dupa ce ne vedeam. Am lasat totul, dar am mai cedat uneori si as fi sperat ca o sa-ti pese si o sa-ti dai seama ca ceva nu e ok, ca o sa te interesezi si de mine. In schimb tu ai ignorat problemele mele, care chiar exista si nu sunt din pacate ceva de moment, trecator si exagerat peste masura, cum a fost la tine. La tine se putea rezolva si s-a rezolvat prea usor.
Au trecut saptamani intregi si am crezut ca o sa realizezi singur ca eu nu am vorbit cu nimeni. Ca am nevoie de cineva. Tu, mai mult de atat, ai decis sa abandonezi orice fel de conversatie, chiar si pe cele banale despre prietenii cu care sa vorbim iar sau nu. Orice. Nu vreau nici eu sa ne certam, dar daca o cearta rezolva ceva cu tine, nu mor sa ma cert. Nu mor daca discut cu tine. Asa se face. Se discuta orice problema. Ma rog, tu ai uitat ce inseamna sa fii intr-o relatie. Ipocrizie si ironie.
Iti dau totul, efectiv totul inca de cand am stabilit ca lasam trecutul in urma. De atunci, tot ce am facut a fost ca sa ma revansez. Chiar si atunci cand am avut examenele si as fi fost in mod normal irascibila si stresata, m-am controlat si am fost draguta cu tine. Tu, in schimb, te-ai revansat o perioada si apoi ai uitat, iar. Sunt momente in care ma gandesc ce proasta am fost sa fiu rea, sa insel, sa orice si imi vine sa ma bat singura pentru prostia mea; insa apoi sunt atat de multe momente in care tot tu imi arati exact motivele, exact comportamentul care m-a indepartat de tine, exact ce m-a determinat sa cred ca noi nu suntem forever, exact comportamentul care m-a dus in depresie, care m-a facut sa caut alta persoana cu care sa vorbesc despre problemele noastre- in loc sa le rezolv cu tine, comportamentul din cauza caruia te-am tradat. Mereu in momentele astea ma gandesc, de ce ai vrea sa faci asta? De ce ai vrea sa fii atat de ignorant, atat de rau, incat sa-ti alungi iubirea vietii tale de langa tine? Si mai important, cum poti sa nu inveti nimic de pe urma celor intamplate? Cum poti sa nu inveti nimic, dupa cat de mult am suferit amandoi? Cum poti sa repeti aceleasi greseli? Cum?
Plang in fiecare zi. In fiecare zi. O sa citesti asta si o sa vrei sa rezolvi, sa vorbim, waw, iar asta o sa demonstreze doar cat de ignorant esti, atat de ignorant incat a trebuit sa citesti asta ca sa poti sa fii iubitul meu, in loc sa te gandesti, in loc sa vad ca lupti, sa vad ca observi ca nu mai suport si ca ma dor atatea chestii, chiar daca au sau nu legatura cu tine. You are not my person si stiu ca nu vei fi niciodata, dar voiam doar sa incerci sa ma ajuti, sa ma asculti, sa faci orice; doar sa simt ca esti alaturi de mine si ca nu trebuie sa trec prin asta singura. Imi vine sa plang si sa rad cand ma gandesc cat de ridicol e faptul ca pe iubirea vietii mele o doare efectiv prea mult in cot ca sa ma ajute sau se lasa batut la primul meu " nu pot ", ca si cum se simte usurat ca nu pot sa vorbesc. De parca ar fi usor. Nu numai ca nu e usor sa vorbesc, dar nu e usor sa vorbesc cu o persoana care a fost si este total dezinteresata. Mai ales cand acea persoana esti tu. Tu, Vlad, cel mai bun prieten al meu. Oare mai e cel mai bun prieten al meu pe acolo? Sau s-a pierdut si el odata cu iubitul meu?
Chiar acum, iti scriu ca te iubesc in timp ce plang, ca in fiecare seara dupa ce pleci.
Stii ce doare mai rau? Ca tu esti tu si eu sunt eu si suntem noi. Tu ma cunosti mai bine ca oricine, nu ma intelegi mai bine ca oricine, dar ma cunosti mai bine ca oricine, iar faptul ca eu stiu ca tu stii cat sufar si efectiv ignori... Doare mai rau decat orice. Suport de atata timp si urasc fiecare minut.
E amuzant ca, imediat cum am terminat de scris, m-am gandit ca imi e dor de tine si ca de abia astept sa te vad maine...
Always
