Acel moment cand chiar ai inteles ca " not all things are forever ", ca ar fi trebuit sa te asculti pe tine si sa nu pui niciodata pe primul loc o alta persoana, ca ar fi trebuit sa te asculti si sa nu te deschizi niciodata total in fata cuiva, pentru ca nimanui nu i-ar placea cu totul de tine. Acel moment cand, desi trebuia sa te asculti, nu ai facut asta, iar acum esti in punctul in care ai crezut ca nu vei ajunge.
Nu stiu daca a fost cineva vreodata in starea in care sunt eu, gen chiar in halul asta, sa nu faci dus zile intregi, sa stai sa plangi in casa si sa simti ca totul e degeaba. Nu stiu daca a simtit cineva vreodata atat de mult regret ca si-a facut viata in functie de altcineva, desi toata lumea spune ca nu e bine sa faci asta. Daca as fi stiut acum un an ca o sa ajung in punctul asta, as fi spus de mult " pa " si as fi trait o alta viata acum, cu oameni noi, cu prieteni total noi si stiind ca fac ceea ce am visat. M-am si gandit atunci sa nu patesc asta, dar am fost proasta, am spus ca e imposibil, ca am incredere totala... si fix ce speram sa nu, s-a intamplat.
Cel mai mult ma distruge faptul ca stiam in ce ma bag, dar am sperat. Un om care te face sa suferi just for fun 5 ani, pentru ca, citez " ii placea sa se joace cu tine ", nu e un om bun. Un om care nu e interesat de tine si tatal tau si nu te bate mereu la cap sa vorbesti despre cel mai traumatizant lucru din viata ta, despre care e clar ca e greu sa vorbesti si o sa eviti subiectul, nu e un om bun. Un om care nu se gandeste ca suferi zilnic din cauza chestiei cu tatal tau, e un om ignorant si nu e un om bun. Un om care se uita la tine cum plangi zi de zi si te face sa plangi in continuare mereu, ca si cum ar fi imun la durerea ta, nu e un om bun. Un om care prefera sa te faca sa te simti proasta, nu e un om bun. Un om care da vina pe tine pentru fiecare greseala a lui, care are tupeul sa te vorbeasca urat in fata prietenilor tai, care te ia cu el undeva doar ca sa poata el sa mearga, care e atat de plin de ipocrizie, care te face sa plangi cu orele de ziua ta cand tu chiar ai incercat sa ii faci fiecare zi a lui speciala ( like, wtf? cat de proasta sa fii sa accepti asa ceva? ar trebui sa ma fi intrebat mai des asta ); care de alta zi nici macar o floare nu mi-a adus, ci mi-a trimis o urare prin mesaj, asa cum a facut oricine altcineva - asta cred ca a fost cea mai socanta chestie -, care nu intelege ca la anumite lucruri se trage linie; care mi-a bagat in mintea de persoana extrem de anxioasa, careia ii e frica de cat de usor se poate termina viata, o vorba " Doamne ajuta sa mor " ( Doamne fereste... ) ( Am mai zis ca si-a batut joc de anxietatea mea, nu? Am gasit si cel mai bun exemplu ), nu e un om bun.
Vreau sa retin fiecare lucru; fiecare lacrima; fiecare moment de totala singuratate; fiecare prieten pe care l-am pierdut din cauza lui; fiecare secunda in care m-a facut sa vreau sa mor vara trecuta; fiecare moment de anxietate fata de care m-a facut sa simt ca nu e destul de important, desi e atat de rau incat merg la psiholog pentru asta, iar ce a vazut el nu e nici jumatate din ce e in capul meu si niciodata nu s-a gandit la asta; fiecare moment cand sunt la volan si ma gandesc la criticile pe care el le are fata de alte persoane-ma gandesc mereu ca e imposibil ca el sa fie 2 persoane diferite, sa fie atat de supportive cu mine la volan, cand el e de fapt atat de critic fata de altii, ma gandesc ca el e ok pe viu, dar gandeste numai rele despre mine- e un om care n-a inteles ca mie mi-e frica de ceea ce crede el despre mine inclusiv la volan, nu de ceea ce cred altii si nici n-a avut bunul simt sa se gandeasca la asta; fiecare noapte de pana acum in care mama a stat cu mine cat am plans pana la 4 ( dimineata ), invinuindu-se ca nu m-a protejat mai mult si repetandu-mi faptul ca mi-a spus intotdeauna ca de la tatal meu natural, a invatat faptul ca orice om despre care tu crezi ca poti sa juri cu mana pe inima ca nu ti-ar face vreodata rau, poate sa te surprinda in cel mai urat mod. De la fiecare chestie pe care vreau sa o retin pentru restante si nu pot, pentru ca plang si stiu ca o sa am mari probleme daca nu trec cu note ok, iar asta ma face sa plang si mai rau, sa ma simt neputincioasa ca nu-mi pot controla starea; pana la fiecare om pentru care eu am fost alaturi mereu, iar mie nu imi este. De la fiecare noapte nedormita si plansa si zi plansa, pana la fiecare gram de ura care se strange. De la sentimentul ca omul ala nu m-a iubit, doar m-a ajutat si a facut ceea ce a crezut ca trebuie facut intr-o relatie- pentru ca atunci cand iubesti cu adevarat ( pentru ca, daca ma iubea cu adevarat ), iti vine sa mori cand celalalt sufera. De la fiecare vis urat in cele 2 ore de somn, la telefonul ala cand se auzea aerul de afara, iar eu aveam ochii umflati de plans si am ramas plangand singura 4 ore pe ceas, am ametit, m-am inrosit la fata, imi tiuiau urechile, iar mama se uita la mine, imi dadea pastile si avea ochii inlacrimati. De la mama care nu doarme noptile pentru mine si nu stiu cumde e singura care sta cu mine, pana la sentimetul ca nu o sa mai pot niciodata sa fiu indragostita de persoana asta sau sa ma uit la ea si sa nu ma gandesc la cum raman fara aer in fiecare noapte si simt ca mor. De la tatuajul la care ma uit si nu stiu ce sa fac cu el- sa-l sterg de tot, sa-l transform in altceva, sau sa fac semne de zgarieturi prin el, la faptul ca nu stiu cum o sa intru in camera mea de la bloc, despre care toti prietenii mei au spus ca e ca un altar pentru el.
De aia nu e bine sa faci pe cineva o prioritate si nu o sa mai fac asta. De abia astept sa cunosc pe cineva atat de extraordinar incat o sa-mi iubeasca defectele si o sa vada dincolo de mastile mele, care nu o sa puna presiune asupra mea si o sa-mi acorde libertate fara sa ma terorizeze, cineva care o sa vrea sa stea cu mine intotdeuna si pentru totdeauna. That's the goal, right?
De abia astept sa cunosc exact omul care o sa-mi arate de ce nu a mers cu nimeni altcineva. De abia astept sa cunosc omul care o sa-mi arate faptul ca acesti 7 ani si aproape jumatate din viata mea au fost doar o lectie care m-a pregatit pentru el, cel potrivit. Stiu ca omul pentru mine e acolo, iar intre timp o sa invat iar ca nimeni, niciodata, nu trebuie sa vina mai presus de mine.
Omul care stie ca ai stat dupa el 5 ani, in care lui " ii placea sa se joace cu tine " si tot te face sa astepti, desi era sa te omori de 2 ori doar si doar din cauza lui ( iti dai seama ca tu si doar tu ai fost in viata asta motivul pentru care eu nu am mai vrut sa traiesc? motivul pentru care eu nu mai voiam sa traiesc viata asta, care e atat de importanta? cum e? cum e sa stii ca un om ar fi putut sa nu mai existe doar din vina ta? cum e sa stii ca familia mea ar fi suferit atata, iar eu as fi ratat oportunitatea sa cresc, doar din vina ta? cum e sa stii ca eram in stare sa nu mai imi vad fratele pentru totdeauna, din vina ta? ). Omul asta este atat de rau si de meschin, nu pot sa cred ca eu, in prostia mea, chiar mi-am pus increderea intr-un astfel de om.
Cu totii s-au intors cand a fost deja prea tarziu, daca vrei sa fii smecher, sa demonstrezi ca orgoliul e mai important decat persoana mea, macar nu te mai intoarce niciodata. Ca sa fii cel mai smecher si sa stii o treaba. Cu totii s-au intors cand eu deja intelesesem ca nu ma merita, cu totii au inteles ca in orgoliul lor au reusit sa piarda persoana care ii intelegea si asculta, persoana care e copilaroasa si tocmai de aia e draguta si amuzanta, persoana careia ii place sa se distreze mereu, care se entuziasmeaza din toate cliseele, persoana careia ii place sa faca gesturi dragute si sa incerce- atata timp cat nu este ranita.
Macar acum realizez ca toate au fost minciuni si nu o sa mai cred niciodata ce spui nici tu si nici oricine, asa usor. Nu o sa mai cred vorbe ca ale tale " chiar credeam ca nu e nimeni acolo pentru mine, cu care sa am o relatie si sa ma potrivesc, iar cand m-am gandit cine a fost mereu acolo, mi-ai venit tu in minte ". Nu o sa mai cred criticile aduse altor oameni din alte relatii, ca " renunta prea usor ", ca " faci orice sa fie bine " si alte vrajeli.
Te-am tot proclamat my best friend, my light in all the darkness, fara sa realizez ca aceste denumiri nu mai erau de mult adevarate. My best friend nu ar fi cineva care ma judeca si critica constant, care isi bate joc de fricile mele si in loc sa-mi dea incredere in mine, doar se arata exasperat cand am o problema- imi place sa cred ca imi aleg mai bine de atat oamenii; iar la cealalta chestie, mai are rost sa zic ca tu erai cel care aducea darkness? Ce sa mai faci si light, stii ce zic?
Here's to lessons learned.
De abia astept sa inceapa facultatea, sa am oameni langa mine zilnic si sa uit.
P.S. Sa vedem ce fata o sa gasesti tu care sa fi fost doar a ta. Pup.
